luni, 29 august 2011

Interviul meu pe Agentiadecarte.ro: "Vă dăruiesc o ţară nouă prin care să vă plimbaţi: eu"

Acum câteva zile, Andra Rotaru mi-a luat un interviu pentru site-ul "Agenţia de carte". Mulţumesc, Andra Rotaru! De fapt, interviul a apărut ieri, numai că eu ieri eram la Telega şi, cu o cană de lapte proaspăt muls, priveam din iarbă stelele căzătoare. Aşa că abia azi postez aici interviul, pentru cei care nu l-au citit deja:



Mai este “realitatea un fel de literatură prost scrisă”?
De când manuscrisul meu a luat premiul Uniunii Scriitorilor, realitatea e o literatură destul de bine scrisă… Glumesc. În adolescenţă eram extrem de nefericită, nu mă puteam nicicum integra printre oameni, nu înţelegeam lumea în care trăiam, nu puteam părăsi lumea din interiorul meu. Acum ştiu că a face artă înseamnă a adăuga lumea ta la realitate. Atunci când scriu, atunci când fac teatru sau pictez, e o invitaţie: vă dăruiesc o ţară nouă prin care să vă plimbaţi: eu.
Imagini ale realităţilor de azi se transformă în personaje-parodie în poemele tale.
Cum spuneam, toată viaţa mea am trăit, de fapt, într-o lume paralelă. Chiar şi amintirile mele cotidiene nu se compun din întâmplări, ci mai mult din trăiri, din întâmplări interioare. Adică ştiu mult mai bine ce am visat la un moment al vieţii mele, ce mi-am închipuit, decât ce am făcut. Oricum, mare lucru n-am făcut, am citit câteva mii de cărţi şi am umplut câteva zeci de jurnale. Am trăit o mulţime de vieţi imaginate de alţii. Abia după 25 de ani, am descoperit teatrul şi am decis să adaug cuvântului fapta… Teatrul are meritul extraordinar de a nu te lăsa să te rupi de realitate…
Autobiografia se inserează în imagini uneori hipnagogice, ILR-ul, Facultatea de Litere, restanţele capătă proprietăţi pe jumătate umane, pe jumătate zoomorfe.
Deşi eram deja studentă la cinematografie (la a treia facultate) când, în urma unor cursuri de scenaristică, m-am apucat să construiesc structura poemului, ca pe o schelă metalică, în jurul căruia mi s-au grupat apoi, de la sine, toate fragmentele dezordonate, adunate în nu ştiu câte caiete, o mare parte din carte a fost gândită la 20 de ani, în timpul sesiunilor de examene la Litere. Unele examene au fost un chin pentru mine, am avut profesori care îmi cereau să memorez sute de pagini în mod inutil. În anul I am avut 7 restanţe, inclusiv la un examen de........

marți, 23 august 2011

Interviul meu în "Zi de zi": "Când nu fac teatru, nu mă simt bine"

 Astăzi a apărut un interviu cu mine în cotidianul "Zi de zi". Reporterul a fost Toth Alex, redactorul-şef. E plăcut să dai interviuri...


Reporter: Cum şi când aţi descoperit teatrul?  Crista Bilciu: Am fost un copil foarte puţin sociabil şi dintotdeauna am preferat să mă ascund în casă printre cărţi, mai ales că tata mă învăţase să citesc la patru ani. Aveam foarte multe jucării, o ladă imensă care acoperea întreg covorul de nu se mai putea călca pe jos. Totuşi, jucăria mea preferată era făcută de mine: aveam o colecţie de omuleţi din resturi de ceară şi de săpun, îi ţineam într-un fel de fagure din cutii de chibrituri lipite între ele cu aracet şi toată ziua imaginam mici scenarii, poveşti care se petreceau între omuleţii mei. Era micul meu teatru de păpuşi. Pe urmă, pe la 10 - 12 ani, am început să fac “mini-spectacole” pe malul Pocloşului, îmi regizam vecinele, era jocul nostru preferat, de altfel singurul joc pe care îl conduceam eu. La celelalte jocuri nu mă descurcam prea bine, nu aveam spirit practic. Mi se pare foarte amuzant să îmi amintesc cât de des se certau “actorii” mei între ei, nimeni nu voia să joace rolul negativ, toţi voiau să fie prinţesa… Acum, bineînţeles, actorii profesionişti gândesc exact invers…

Rep.: De ce aţi decis să plecaţi din Târgu-Mureş, un oraş destul de bogat în ceea ce priveşte teatrele? C.B.: Eu am plecat la Bucureşti tocmai pentru că Târgu-Mureş nu era un oraş destul de bogat din punct de vedere teatral, nu pentru un debutant. Am absolvit UAT Târgu-Mureş, am lucrat un an la impresariatul Teatrului Naţional şi mi-am dat seama că nu am nicio şansă, nu aveam nici măcar idee de unde şi cum să îmi încep cariera. Atunci m-am gândit că în capitală sunt câteva zeci de spaţii teatrale de toate mărimile şi felurile şi sunt sute de studenţi la actorie şi absolvenţi cu care îmi pot face experimentele teatrale care mă interesau. Şi cred că am gândit foarte bine: de când sunt aici, de aproape şapte ani, am regizat vreo 13 spectacole pe texte de Sartre, Beckett, Shakespeare, Eugen Ionescu, Apollinaire, Caragiale şi am avut de fiecare dată sala plină. În plus, am avut şansa câtorva întâlniri extraordinare cu Cătălin Naum, Tomi Cristin, Sanda Manu, Amalia Ciolan, Alexander Hausvater, David Esrig, Maia Morgenstern, oameni care au fost generoşi şi m-au lăsat să stau lângă ei şi să învăţ meserie.
Rep.: Ce alte activităţi aveţi la Bucureşti?C.B.: Fac teatru, scurt metraje, scriu, pictez... Duc o viaţă absolut boemă. În ultimul an am frecventat mult cercurile literare... Văd multe spectacole, inclusiv venite din alte ţări, mai ales în festivaluri, iar la asta nu prea aveam acces la Mureş.
“În teatru, îl prefer pe Shakespeare, în primul rând. Nici nu concept să nu îi pun în scenă toate textele la un moment dat”
Rep.: Ce simţiţi atunci când faceţi teatru/regie?C.B.: Nu ştiu ce simt când fac teatru, dar ştiu că atunci când nu fac teatru nu mă simt bine...citiţi restul interviului în ZI DE ZI



duminică, 21 august 2011

CONCURS: Câştigă un exemplar din "Poema Desnuda", cu autograf!

Pentru că sunt extrem de curioasă să văd cum stau cărţile mele prin librăriile din ţară sau în bibliotecile voastre şi ce vecini de raft au - sau cum stau în mainile voastre sau, în fine, în cel mai nebunesc cadru imaginat de voi, m-am gândit să fac un concurs: cea mai faină fotografie cu cartea mea, POEMA DESNUDA.


Concursul se încheie în data de 1 septembrie!

REGULAMENT:

1. Fotografiaţi cartea (indiferent cu ce aparat, mobil etc, atâta vreme cât se vede bine coperta). Nu co
ntează dacă e cartea voastră sau e împrumutată sau e în librărie


2. Încărcaţi fotografia pe wall-ul dvs., fără să uitaţi să scrieţi unde a fost făcută şi să puneţi tag la numele vostru, numele meu si pagina POEMA DESNUDA (trebuie să-i daţi în prealabil like: e afişată sus, sub titlul blogului)

3. Fotografia care va avea cele mai multe like-uri până în 1 septembrie, va primi de la mine un exemplar cu autograf

Menţiune:
1. Pentru cine are deja cartea mea, premiul va fi, la alegere, o pictură făcută de mine (pictez numai nuduri, a se vedea în albumele mele!) sau primul exemplar din volumul 2 al cărţii, din care am scris deja 75%.
2. Bănuiesc că POEMA DESNUDA nu a ajuns în toate oraşele, aşa că, pentru cei care nu pot face rost de ea, se admit la concurs şi imagini prelucrate în Photoshop ale imaginii upload-ate de mine.

3. Cine nu are Facebook, să îmi trimită fotografia la xtabilciu@yahoo.com

4. Atenţie: Dacă participaţi, vă daţi acordul să folosesc imaginea postată de dvs. pentru promovarea cărţii mele, menţionându-vă, evident, întotdeauna ca autor.


Ce ziceţi? DEAL?

Invitaţie la dans

Demult de tot, pe când nu croşetam încă la POEMA DESNUDA, (dar mă croşeta deja ea pe mine pe ascuns), Bunica Betty îmi povestea că, atunci când cresc mari, toate fetele merg la bal. Acolo stau pe scaune incomode, nerăbdătoare în rochiţele de dantelă foşnitoare şi pantofii de lac foarte strâmţi şi aşteaptă să fie luate la dans şi e mare ruşine dacă nu le invită nimeni.

Acum câteva zile am fost la Cărtureşti să îmi văd pe raft prima carte şi exact aşa stătea şi ea, săraca, zâmbind puţin intimidată, flancată de Homer, Pessoa, Sorescu şi Dana Banu. Ne-am privit pe furiş, ne-am făcut semne – palierul cu poezii nu era foarte umblat, aşa că am scos aparatul de fotografiat şi am făcut repede, pe ascuns, câteva poze de album. Pe urmă m-am oprit, pentru că mă simţeam aşa, ca o stalker-iţă. Propria mea stalkeriţă…

Şi deodată mi-am dat seama cât de minusculă era cărticica mea printre cele peste 10.000 (chiar câte?) cărţi înghesuite în clădirea boemă a Cărtureştilor. Aceeaşi senzaţie ca atunci când, în serile de vară, stăteam pe spate în iarbă şi priveam stelele, până când aveam impresia că voi cădea în sus şi infinitul lor mă va înghiţi fără urmă.

Am plecat de la Cărtureşti cu o senzaţie de bucurie, dar şi oarecare spaimă amestecată cu stânjeneală. Cred că acesta e balul de care spunea Bunica… Acum aştept să văd cine ne ia la dans…



luni, 15 august 2011

De azi sunt scriitoare...

Acesta nu este un blog personal. Mă gândesc de multă vreme să îmi fac un blog, dar nu am curajul să îmi expun sufleţelul intemperiilor umane, decât bine înfofolit în coperţi şi ISBN. Diferenţa dintre o carte şi un blog îmi pare diferenţa dintre un actor care stă în costum, în mijlocul decorului şi se exprimă folosind cuvintele lui Shakespeare şi altul care s-a urcat pe scenă (gol) ca să vorbească liber despre el însuşi.


Dacă voi degenera, totuşi, într-un fel de jurnal, el va fi destul de impersonal, pentru că va cuprinde doar evenimentele din jurul lansării volumului meu de debut, POEMA DESNUDA. Voi pune mai mult accent pe fapte, nu pe milioanele de gânduri şi senzaţii care trec prin mine. Iată:

Ieri a fost o zi ciudată, a premierelor, deoarece:


  1. cartea mea a ajuns în librării,
  2. eu am ajuns la editură şi am ţinut-o prima dată în mâini (de fapt, mi s-au pus în braţe deodată 20 de exemplare, un colet)
  3. primul exemplar a fost cumpărat (de la Cărtureşti), fapt semnalat cu bucurie la telefon de o prietenă (Cristina) care a săvârşit actul
  4. am dat primul autograf (unchiului meu)
  5. am lansat primul trailer al cărţii, pe care îl puteţi vedea aici:

    Trailerul e mai mult o glumă, nu are legătură cu POEMA DESNUDA (sau cine ştie?). Cred că voi ruga actorii să povestească nişte peripeţii de la filmare, a fost foarte amuzant...
    Ah, da, o altă prietenă (altă Cristina), care se măritase cu o zi înainte, m-a sunat să mă felicite, spunându-mi că o carte e ca un copil. Şi m-am gândit deodată cum ar fi, la maternitate, să vrei să-ţi iei pentru prima dată în braţe copilul şi să ţi se aducă 20 de exemplare...



Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...