vineri, 11 noiembrie 2011

Un fantasy textualist (cronică de Alex Goldiş, în "Vatra" şi "Ziarul financiar")

Îi mulţumesc lui Alex Goldiş pentru cronica pe care a făcut-o cărţii mele, POEMA DESNUDA, în numărul 9-10 pe 2011 al revistei "Vatra". Pentru că acest număr din "Vatra" nu poate fi citit online deocamdată, iată textul lui Alex Goldiş preluat din "Ziarul Financiar" (e acelaşi, numai titlul diferă):

Dacă nu va fi reţinut drept cel mai bun volum de debut al anului, Poema desnuda* a Cristei Bilciu poate fi clasat în mod sigur la cele mai interesante noi apariţii. Şi asta pentru că, deşi de o vârstă cu majoritatea douămiiştilor, autoarea nu prea are nimic în comun cu ei. E şi motivul pentru care ea a aşteptat probabil să treacă primul val de mizerabilişti şi autenticişti pentru a-şi scrie şi lansa cărţulia. Ceea ce o individualizează, încă de la început, e reînnodarea discretă, dar pe toate palierele, cu cărtărescianismul. Crista Bilciu se numără, adică, printre puţinii tineri care mai cred atât în gratuitatea literaturii, cât şi în puterea ei de a transforma realul. Dacă ţinem cont şi de volumul de anul trecut al Iuliei Militaru, altă debutantă, s-ar zice că se configurează timid, după o perioadă de maxim program antilivresc, o reîntoarcere la literatură şi la fantezie.

 Până ca astfel de generalizări să devină însă posibile, mă rezum la a nota că Poema desnuda pare încă din primele versuri o celebrare fără rezerve, ba chiar cu patos, a implacabilei maşini textuale. Atât de relaxată e această instalare în intertext, încât, în mod paradoxal, în spatele ei se poate oricând ghici o personalitate ce debordează de energie. Nu ca naivitate, ci mai degrabă ca dezinvoltură trebuie citită profesiunea de credinţă literaturizantă din primele versuri: "Acest poem atâta l-am gândit/ şi răzgândit,/ frământat cu degetele, tălpile, cu salivă,/ mi-am stors sudoarea, sânii, creierii,/ încă de la început s-a transformat/ din apă în spirt -/ asta la început/ (şi atunci ar fi trebuit eu să-i dau foc -/ poate că aş fi incendiat cu el/ pălăria lui Mincu,/ mustăţile lui Cărtărescu,/ arca lui Manolescu -/ Cistelecan nu s-ar fi ars,/ ci ar fi aprins molcom,/ ardeleneşte,/ o ţigară Gauloises Blondes/ de la vâlvătaie". Mai ales că această mărturisire - aflăm câteva rânduri mai jos - aparţine unei "virgine/ îndopate cu marii clasici", cum îi place autoarei să se ia peste picior.

Poema desnuda nu e, de altfel, decât o chinezărie poetică plină de bună dispoziţie şi chiar de umor. Domină, în fond, în pretinsa epopee anunţată zgomotos - autoironic, ("O, începe poemul/ Daţi-vă la o parte!"), o sensibilitate caldă, învăluitoare, dar permanent pusă pe şotii literare. Poemul de 13 capitole, din care, dacă nu ne-ar fi atras atenţia autoarea însăşi, n-am fi observat că lipseşte unul, ar putea fi citit atât ca proză onirică, cât mai ales ca piesă de teatru (ambele stau, în fond, sub tirul parodic al poetei). Personaje extrem de vii populează o lume cu decorurile în permanentă schimbare. Cadrul convenţional al pseudo-epopeii e un bloc fantasmatic de pe "Progresului nr. 7", populat de locatari care de care mai exotici, de la scindata Laura (alter ego-ul Fetiţei), până la Bunica sisifică, Bruna, Femeia de Afaceri, Marele Actor sau Omul cu sprâncene. Aparent figuri tipologice, ei nu sunt, în fond, decât nişte caricaturi în evidentă descendenţă urmuziană. Ce-i drept, câteodată prea evidentă, ca fragmentul în care un personaj se îndrăgosteşte de o cămaşă de forţă "descoperind că tare i-ar plăcea/ să fie dominat". Toţi locatarii poeticului bloc au ceva din mecanica urmuziană, minus răceala desfiguratoare sau sarcasmul fără limite al magistrului. Subconştientul gata să dea oricând în clocot, ce întreţinea monomanii şi o relaţie perversă cu obiectele, e aici mai degrabă o simpatică şi amuzantă ţicneală, luată drept mărturie pentru puterile nelimitate ale imaginaţiei. Femeia de Afaceri a blocului pictează, de pildă, bărbaţi necunoscuţi, care i se înfăţişează în scurt timp la uşă, predându-i-se total. Bunicuţa sisifică croşetează zilnic câte un ciorap gigantic retezat de vecina de jos când creşte în dreptul geamului ei, Bruneta îşi pictează la nesfârşit iubitul intangibil ş.a.m.d.

 În părţile ei cele mai bune, poezia Cristei Bilciu reuşeşte să construiască o atmosferă de fantasy textualist, foarte apropiată de Harun şi marea cu poveşti a lui Salman Rushdie. Peste tot în poem pitorescul face casă bună cu oniricul şi cu comicul de bună calitate. Într-un pasaj ni se spune că "Bunica adormise croşetând,/ iar mâinile ei croşetau înainte", în altul că.....(citiţi restul în Ziarul Financiar)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...