sâmbătă, 31 decembrie 2011

Am luat premiul PROLITERATURA

Site-ul PROLITERATURA tocmai și-a decernat premiile literare pe 2011. POEMA DESNUDA a luat premiul pentru cel mai bun debut.  E primul premiu pe care îl ia cartea mea, în afară de premiul Uniunii Scriitorilor, care l-a publicat:) E așa de plăcut să văd că mă apreciază și oameni care nu mă cunosc!

Celelalte premii la Poezie au fost:
Cel mai bun volum de poezie: „Gothic” de Ştefan Bolea, Editura Herg Benet.
Cel mai bun volum colectiv de poezie: „MARFĂ reîncărcată” de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa, Bogdan O. Popescu, Editura Brumar.

Critică şi Istorie literară

Premiul “Înk tănâr, înk cititor” – „Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică” de Bianca Burţa-Cernat, Editura Cartea Românească

Categoria Roman

Cea mai mişto carte a anului: Sânge satanic – ediţia a II-a, Cristina Nemerovschi .
Cel mai aşteptat debut individual: În braţe străineAndra Pavel.
Cel mai interesant roman al anului:Si la sfarsit a mai ramas cosmarulOliviu Craznic.
Cea mai bună traducere a unui roman: Ana Veronica Mircea pentru traducerea romanului Eu sunt numărul patru (I am number 4), scris de Pittacus Lore şi publicat la editura Nemira.
Cel mai bun roman de memorii: “Executaţi prin înfometare”, scris de Miron Dolot, editura Metero press.

On-line

Cel mai bun blog de recenzii şi ştiri culturale: Bookiseala.ro, editat de Marius Ghilezan.
Cel mai bun blog de poezii şi proză scurtă: Poezie. Proză. Gânduri – Cristian Lisandru şi Marius Ghilezan – Ţigara unui viitor de paie
Cel mai bun blog de povesti pentru copii: Stropi de suflet – Aurora Georgescu.
Cea mai bună librărie on-line: Elefant.ro.
Cea mai activă comunitate on-line culturala: Cititordeproză.ning.com
Cel mai interesant demers umanitar al vreunui scriitor: “Poezie pentru Mâncare”- Adela Onete.
Premiul Tinerii scriitori: Marius Stefan Aldea, pentru poeziile sale inedite, ce parcă ne aduce aminte un pic de Nichita Stănescu.
Editura anului 2011: Editura Titronic, condusă de Bogdan Hrib. Motivele: promovarea autorilor în ţară şi în străinătate, dar şi pentru publicarea tinerelor talente sau debutanţilor.
Premiul special “Proliteratura”: Acuvio. Pentru ajutorul acordat şi pentru că este unul dintre puţinii bloggeri care ştiu că o poză te poate face să râzi mult mai repede decât 1000 de cuvinte.

Alte detalii găsiți pe PROLITERATURA, adică aici:
http://proliteratura.eu/wp16/la-final-de-an-premiile-proliteratura/?mid=56919

marți, 27 decembrie 2011

POEMA DESNUDA nominalizată la Cel mai bun debut al anului 2011

Pe 15 ianuarie 2012, de Ziua Culturii Naţionale, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, se va desfăşura.cea de-a doua ediţie a Galei Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2011. După cum spuneam în titlu, POEMA DESNUDA e şi ea nominalizată la secţiunea "debut". Ca o avanpremieră la acest eveniment, Agenţiadecarte.ro alcătuieşte şi anul acesta un top al celor mai bune cărţi ale anului 2011.Nominalizările au fost făcute, votul este deschis până la 5 ianuarie 2012. Dacă v-a plăcut cartea mea, puteţi să mă votaţi AICI: http://www.agentiadecarte.ro/top-gala-tinerilor-scriitoricartea-de-poezie-a-anului-2011/

La secţiunea Debut, pe lângă POEMA DESNUDA  de Crista Bilciu (Editura Cartea Românească), au mai fost nominalizate cărţile:
  • „Rock în Praga” de Andrei Zbîrnea, Editura Herg Benet
  • „Divina tragedie” de Medeea Iancu, Editura Brumar 
  • „Când va veni ceea ce este desăvârșit” de Andrei Dosa, Editura Tracus Arte
  • „Frica circulă prin subteran” de George Chiriac, Casa de Pariuri Literare
  • „Copci” de Matei Hutopila, Editura Max Blecher
  • „Metastazele luminii” de Răzvan Gheorghe, Editura Charmides
  • „Mecanica sufletelor” de Alice Valeria Micu, Editura Brumar
  • „Zvrncul Pyt sau jocul de-a mortiţa” de Andrei Trocea, Editura Tracus Arte
  • „Versez” de Iv cel naiv, Editura Vellant
  • „Oameni” de Mihai Mateiu, Casa de Pariuri Literare
  • „Ich bin ein Berliner”de Gabriel Andronache, Editura Herg Benet
  • „Întoarcerea în pivniţă” de Marius-Iulian Stancu, Editura Herg Benet
  • „Soarele mecanic” de George Serediuc, Editura Herg Benet
  • „Rupt” de Alex Manta, Editura Brumar
  • „Cercuri de frig” de Dora Deniforescu, Editura Tracus Arte
  • „Greva tăcerii”de Raluca Ciochină, Casa de Pariuri Literare
  • „Nepal internet-café” de Răzvan Marc, Editura Minerva
  • „Conon în D şi Alb” de Felix Constantinescu, Editura Minerva
  • „Tributarii” de Gabriel Biţună, Editura Ars Longa


Celelalte secţiuni şi nominalizările lor sunt:

  • Cartea de poezie a anului 2011

  • „Mitologii amânate” de Adrian Suciu, Editura Herg Benet
  • „O sută cincizeci de mii la peluze” de Diana Iepure, Editura Casa de Pariuri Literare 
  • „Cucamonga” de Iulian Tănase, Editura Herg Benet
  • „Unelte de dormit. Cu 10 desene de Dumitru Gorzo” de Ioan Es. Pop, Editura Cartea Românească 
  • „Imagini de pe strada Kanta” de Nichita Danilov, Editura Tracus Arte
  • „Alte camere, alte glasuri de ieri” de Alex. Leo Şerban, Editura Pandora M
  • „MARFĂ reîncărcată” de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa, Bogdan O. Popescu, Editura Brumar
  • „Liniştea de dinaintea liniştei”de Paul Vinicius, Editura Tracus Arte
  • „Grossomodo” de Mugur Grosu, Editura Tracus Arte
  • „Pantera sus, pe clavecin”de Horia Gârbea, Editura Tracus Arte
  • „La pierderea speranţei” de Nicolae Prelipceanu, Casa de Pariuri Literare
  • „Aur şi iederă” de George Vulturescu, Editura Paralela 45
  • „Sau dincoace de Stix”de Liviu Georgescu, Editura Paralela 45
  • „Însemnări din ţinutul misterios” de Gabriel Chifu, Editura Cartea Românească
  • „Motanul” de Eugen Suciu, Editura Cartea Românească

  • Critică şi istorie literară

  • „În oglinda literaturii” de Rodica Grigore, Editura Limes
  • „Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică” de Bianca Burţa-Cernat, Editura Cartea Românească 
  • „M. Blecher - un caz de receptare problematic şi spectaculos” de Ada Brăvescu, Editura Tracus Arte
  • „Introducere în fantasticul de interpretare” de Cosmin Perţa, Editura Tracus Arte
  • „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii” de Adina Diniţoiu, Editura Tracus Arte 

  • Poezie

  • „Vineri” de Aleksander Stoicovici, Editura Herg Benet
  • „Gothic” de Ştefan Bolea, Editura Herg Benet
  • „Motocicleta de lemn” de Ştefan Manasia, Editura Charmides 
  • „Aceiaşi” de Andrei Novac, Editura Brumar
  • „Ulise şi jocul de şah” de Ofelia Prodan, Editura Charmides
  • „Spirt” de Darie Ducan, Editura Nico 
  • „Rezervaţia” de Cristina Ispas, Casa de Pariuri Literare
  • „Instituţia moartă a poştei” de Ionuţ Chiva, Casa de Pariuri Literare 
  • „Dans cu spatele în întuneric” de Radu Ianovi, Editura Tracus Arte 
  • „Ca să nu merg în iad, mă cazez la hotel” de Mălin Stan, Editura Limes 

  • Proză

  • „Recolta roşie” de Răzvan T. Coloja, Editura Herg Benet 
  • „Viseptol” de George Vasilievici, Casa de Pariuri Literare 
  • „Profesorul Bumb şi macii suedezi” de Augustin Cupşa, Editura Cartea Românească 
  • „Antume” de Jean-Lorin Sterian, Editura Herg Benet 
  • „Târg de arlechini” de Paul Mihalache, Editura Tracus Arte 


  •  

marți, 20 decembrie 2011

Cronică de Cristina Timar în revista "Vatra"

Iată o nouă cronică la POEMA DESNUDA, din ultimul număr pe 2011 al revistei "Vatra":


Cristina TIMAR: A treia epopee



Faptul că poemul epopeic al Cristei Bilciu* a apărut în sfârşit, ba mai mult, a şi câştigat concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România, ediţia 2011, ceea ce, dacă ar fi să urmărim cauzalităţile, i-a adus finalmente publicarea, e deopotrivă un lucru demn de mirare, dar şi oarecum aşteptat. Devoţiunea pentru artă a purtat-o pe Crista Bilciu pe căi întortocheate, atât în universul teatrului, mai precis al regiei de teatru, unde s-a refugiat după dezamăgirile pe care i le-a provocat „târfa grasă a poeziei”, după cum citim în Introducerea poemului, cât şi în cel al picturii, la fel de neconvenţională şi iconoclastă ca şi celelalte acte artistice ale ei. Fireşte că într-o asemenea goană dintr-o artă în altă, într-o perpetuă încercare de redefinire, riscul e ratarea în toate, mult mai probabilă decât reuşita în toate. În cursul itinerariilor pe alte teritorii ale artei, morbul literaturii, în speţă al poeziei, oricât de denigrată de însăşi poeta, n-a părăsit-o însă nicio clipă.


Paradoxală, complicată şi imprevizibilă, relaţia de tip amor e odio pe care Crista Bilciu o întreţine cu poezia e reflexul relaţiei conflictuale a poetei cu lumea. Continuând să scrie, chiar dacă în anii din urmă întorsese, aparent, spatele literaturii, Crista Bilciu pare să se fi hotărât în favoarea chemării poeziei, dacă nu cumva poezia însăşi a ales-o cu mult timp în urmă, tolerându-i rebelei discipole, vreme de câţiva ani, rătăcirile. Pleacă la Bucureşti hotărâtă să facă teatru şi să respire un alt aer cultural, pe care provincia nu i-l putea oferi, dar se reîntoarce la poezie, prima mare iubire, în slujba căreia pune un „fanatism al devoţiunii absolute” (Al. Cistelecan), şi care o readuce, prin evocarea unui filon biografic, pe meleagurile natale. Iată deci că ceea ce era renegat odată (poezia şi oraşul de baştină provincial), e regăsit din nou, cu o dublă voluptate.


Prin urmare, debutul cu Poema desnuda, la zece ani de la primele poeme publicate în revista Vatra ale tinerei târgu-mureşence, pe atunci studentă la Litere, având deja în minte proiectul ambiţios! al unei a treia epopei, după cea a lui Budai-Deleanu şi Cărtărescu, nu e, până la urmă, atât de surprinzător. Era de aşteptat ca febra poetică să-şi arate roadele mai devreme sau mai târziu. Starea de urgenţă, spiritul protestatar, plăcerea de a dinamita convenţiile, fie ele sociale sau artistice, comoditatea şi superficialitatea spirituală, fac din Crista Bilciu o poetă de extracţie avangardistă, prin atitudine, mai degrabă suprarealistă, prin imaginarul poetic oniric debordant şi obsedant şi o post-cărtăresciană, prin opţiunea pentru epos, pentru lirismul narativizat şi plăcerea intertextului. Cititoare împătimită a poeţilor nouăzecişti şi douămiişti, din a căror generaţie face parte, Crista Bilciu nu se integrează nici neoexpresionismului, nici poeziei derizoriului cotidian sau a dezinhibărilor şi detabuizărilor sexuale, deşi împarte câte ceva cu fiecare din aceste direcţii. Ea propune un univers liric inedit, în care se aglomerează numeroase personaje, obiecte şi evenimente, într-un discurs voit antilivresc (atitudine comună şi celorlalţi congeneri douămiişti), construit pe o tramă şi o traumă autobiografică – copilăria Laurei, o fetiţă născută în comunism, într-un bloc de pe strada Progresului nr.7, lângă umilul pârâu Pocloş, din Tg. Mureş – cu inserţii metatextuale şi jocuri intertextuale, menite să păstreze vigilenţa lectorului şi să demoleze iluzia ficţiunii. Spiritul contestatar, probat prin forţa poemului care dislocă realitatea pentru a-şi crea propria albie, e marcat prin avertismentul din finalul Introducerii: Dar ajungă cu politeţurile / scrise pe copertă de carte. / Începe poemul. /O, începe poemul. / Daţi-vă la o parte! Poemul nu se anunţă deloc comod sau sfios, dimpotrivă, îşi asumă de la bun început voluptatea sfidării obişnuinţelor cititorului comun. Verva imagistică torenţială, tratamentul fabulatoriu şi fantasmatic al biograficului, ne aduce în prezenţa unui „suprarealism de tramă, de epos; un suprarealism al narativităţii”, după cum subliniază Al. Cistelecan pe coperta finală, care o plasează pe Crista Bilciu în descendenţă dimoviană, mai ales pe latura dinamismului imaginar.

Cele treisprezece capitole ale „epopeii” se citesc pe nerăsuflate. Verva şi spectaculozitatea imaginarului sunt extrem de aţâţătoare şi seducătoare, încât cititorul, oricât de suspicios în faţa avertismentului orgolios-declamativ „daţi-vă la o parte”, nu poate rămâne nepăsător şi cade inevitabil în vertijul lumii poemului. Poeta ştie să-şi captiveze şi să-şi menţină captiv cititorul până la ultimul vers, chiar şi pe cel mai inaderent la excentricităţi de genul celor 12 fuste ale nebunei Aemilia transformate în 12 pescăruşi, apoi în 12 cârtiţe, ale Femeii de Afaceri care pictează portrete de bărbaţi, şi astfel îi creează, ale Bunicii Sisif, care croşetează la nesfârşit un ciorap de la ultimul etaj al blocului, ale gospodinei Mimi care adună scame, ale celor şapte Robert confecţionaţi de Laura şi deveniţi suprafeţe de scris ş.a. Simultaneitatea diferitelor perioade temporale, prin care se anulează cronologia, transformă epopeea într-o autobiografie a stărilor de conştiinţă, a emoţiilor, intuiţiilor şi angoaselor Laurei. Poemul nu se desfăşoară după o logică a realului, ci după una a visului, contrariantă, dar nu aleatorie. Laura e când Fetiţa, închisă în debara, traumatizată de autoritatea paternă, compensând restricţiile parentale cu evadarea în imaginaţie, când studenta la Litere, alergând disperată la cursurile de ILR, traumatizată de profesori la fel de restrictivi şi opaci, complexată de înfăţişarea sa neatractivă şi iubirea neîmpărtăşită. O inadaptată, în fond, Fetiţa, alias Laura, se revoltă în primul rând împotriva acestor autorităţi restrictive şi abuzive, al căror unic scop pare a fi uniformizarea gândirii şi atitudinii, înscrierea fiecărei individualităţi într-o serie. Cea mai potrivită vendetă într-o asemenea situaţie e eliberarea imaginaţiei. Deşi pândită de gândul suicidar, de căderea în depresie, de teama nebuniei, Laura se salvează prin imaginar, antidot şi instrument de demontare a inconsistenţei lumii, dar şi sursă de oarecare voluptate şi plăcere estetică.


Experienţa regizorală a poetei se poate detecta nu doar în măiestria cu care montează şi demontează marea butaforie din care facem toţi parte, ci şi în decorurile create şi în tipologii. Lumea descoperită în finalul poemului e o lume kitsch, de chinezării, mecanisme, obiecte şi plante artificiale: Atunci cerul se crăpă cu pocnet în două / şi Laura văzu din nou rotiţe / şi şuruburi şi ţevi. / Văzu că stelele / erau, de fapt, becuri colorate / vântul începu să bată cu putere / florile şi copacii începură să se învârtă / cu sunet metalic şi ruginit / Laura se apropie de un salcâm / şi îl simţi rece / trase de scoarţa lui / care se desprinse, / ca o etichetă prost lipită şi, printre şuruburi şi rotiţe, / Laura văzu tăbliţa : / “Made in China”.(…) Blocul de pe strada Progresului pare un decor teatral, o scenă pe care evoluează personaje tipice ale societăţii postdecembriste – Femeia de Afaceri, superficială şi frivolă, Marele Actor, narcisist şi egolatru, gospodina Mimi, întreţinută de soţ, obsedată de curăţenie, Patronul Ghiţă, meschin şi afemeiat, Fata Brună, veşnic îndrăgostită etc. Extrase din realitatea contemporană instabilă, suferind de o criză a valorilor şi de o tot mai accentuată inconsistenţă, personajele, la fel de inconsistente, suferind de o slăbire a conştiinţei, reduse la o gesticulaţie schematică, devin implicit parte a proiectului critic al poetei, de amendare a meschinăriei lumii. Deşi acest substrat etic nu poate fi negat, Crista Bilciu nu e o moralistă, nu-şi ridiculizează personajele, ci le priveşte în cheie ludică, ca parte a spectacolului lumii/literaturii din care face parte ea însăşi, cititorii şi criticii. Se joacă dezinvolt, de-a lungul a 108 pagini, cu propriile amintiri, frustrări şi complexe, cu obişnuinţele cititorilor, cu personajele de hârtie şi cu realitatea lumii, fiind un veritabil deus ludens al Poemei desnuda. Într-adevăr, în cheie ludică, dezgolirea - a propriului suflet (sufletul Laurei umblă pe străzi în toată nuditatea lui ), a sufletului celorlalţi, a inconsistenţei lumii – e mai tolerabilă, oglinda pusă în faţa celorlalţi – mai suportabilă, iar echilibrul precar, tensionat între intuiţia unui fond ambiguu al lumii, de ingenuitate şi perversitate deopotrivă, de inocenţă şi promiscuitate, mai uşor de menţinut. Estetica mai înaltă în care îşi înscrie poemul este una ludică. Dacă Laura visează mult, autoarei îi place să se joace. Ea nu mai e nici o visătoare incurabilă, nici o naivă, ci o jucătoare, un actor-regizor – căci doar jocul scriitoricesc e cadrul desfăşurării unei sporite libertăţi creatoare.


Sigur că ar merita o atenţie specială şi alte aspecte al volumului de debut al Cristei Bilciu (seducătorul mare critic Al lu Cincistele, misterioasa Bunică Sisif şi ciorapul-lume, poveştile vecinilor Laurei, întâlnirile Fetiţei cu Thales într-o groapă căptuşită cu o plapumă scrisă, nebuna Aemilia şi fustele ei fermecate), dar deocamdată e de ajuns să spunem că „vendeta” Cristei Bilciu e un pariu câştigat, o seducătoare răzbunare şi revanşă împotriva celor „trei ursitoare urâte, Nebunia, Mediocritatea şi Uitarea prin moarte”.


miercuri, 7 decembrie 2011

Cronică de Cosmin Ciotloş în "România literară"


În "România literară", Cosmin Ciotloş scrie o cronică intitulată "Patru debuturi". Articolul se referă la Andrei Doşa, Matei Hutopila, George Nechita şi la mine. Articolul se poate vedea aici. Selectez partea referitoare la POEMA DESNUDA:

"Crista Bilciu (n. 1978), cel de-al treilea nume apărut anul acesta în poezie aduce cu sine, şi ea, o nouă sensibilitate. Alternanţa de registre face cea mai mare parte din farmecul volumului. "Poema desnuda" poate fi citită ca un montaj emoţional. Şi stilistic. Cu tot scenariul pe care-l dezvoltă, cartea e în realitate materie intimă condensată. Dimensiunea epică, foarte coerentă altminteri, e numai un truc. Pe coperta a patra, Al. Cistelecan (printre altele, personaj, el însuşi, al poemului) identifică exact ingredientele acestei formule cu rădăcini daliniene. Aş condensa explicaţia meticuloasă a criticului într-un singur cuvânt valiză. Suprarealirism. Dacă ar fi să urmărim numai pelicula, cartea tot ar fi de luat în seamă. Numai că, pe dedesubtul acestui pelicule, stau rezerve serioase de energie. În prima pagină (o Introducere rezonantă în starea celor douăsprezece capitole) Crista Bilciu e sinceră până la capăt: „Acest poem atâta l-am gândit/ Şi răzgândit,/ frământat cu degetele, tălpile, cu salivă,/ mi-am stors sudoarea, sânii, creierii,/ încât la început s-a transformat/ din apă în spirt –/ asta la început/ Şi atunci ar fi trebuit eu să-i dau foc – poate că aş fi incendiat cu el/ pălăria lui Mincu,/ mustăţile lui Cărtărescu,/ arca lui Manolescu –/ Cistelecan nu s-ar fi ars,/ ci ar fi aprins molcom, ardeleneşte,/ o ţigară Gauloises Blondes/ de la vâlvătaie)” (p. 7).

În celelalte pagini (o sută opt cu toatele) denundând, cum singură spune, acest nucleu, Crista Bilciu
devine poetă." (România literară, nr. 48/2 decembrie 2011).

marți, 6 decembrie 2011

Cronică de Al. Cistelecan în "Viaţa românească!"

În sfârşit, a apărut! Cronica d-lui Cistelecan! O puteţi citi direct la sursă aici - sau mai bine preiau tot articolul, ca să fie sigur! Iată-l:


Al. Cistelecan - VERVĂ DE FANTEZIE (ȘI VICEVERSA)
După cum arată ultimele debuturi de poezie (dar nu toate) s-ar putea crede că s-a dat o alarmă de blocaj printre devoţii biografismului minimalist şi că se caută deja soluţii de ieşire. Criza denotativă a poeziei, din care tinerii poeţi şi-au făcut o poetică rentabilă, e în bună parte şi o criză de imaginaţie. E oricum mai la îndemînă să denunţi imaginaţia ca principiu eufemistic decît să inventezi un nou imaginar. Numai că soluţiile poetice de denunţ devin, de regulă, monotone şi agravează sentimentul unei culpe creative. Cu funcţia imaginativă a poeziei se poate polemiza oricît, cu condiţia să nu rezulte că polemica e susţinută doar de lipsa imaginarului. Un imaginar consumat se dislocă însă printr-un nou imaginar, nu prin suspendarea funcţiei imaginative. Negarea acesteia e doar prima etapă din procesul de preparare a noii imaginaţii (deşi, fireşte, ea trebuie să fie o negare permanentă, mereu de actualitate).
O tentativă de ieşire din blocajul imaginativ al poeziei tinere face şi Crista Bilciu în Poema desnuda (Cartea Românească, 2011). Dar nu înfruntînd criza imaginaţiei, nu aducînd un nou imaginar, ci mai degrabă fentînd-o şi folosindu-se de toate cele încă în uz, de mai toate brand-urile instrumentale optzeciste şi post-optzeciste. Şi Crista Bilciu face biografism – sau măcar porneşte de la premisa unui biografism crud, fără iluzii. Poema desnuda e, desigur, un titlu-manifest, un anunţ de poetică nemiloasă atît pe partea confesivă, cît şi pe partea poietică. Ni se va arăta totul, şi dintr-o parte şi din alta: nici poeta nu va ascunde nimic despre sine, nici textul nu se va autoînşela, ci, dimpotrivă, se va autodenunţa. Şi chiar există o astfel de premisă confesiv-biografică, o pornire de autodenunţ cinic, de confesiune cu cruzime: „Atunci trebuia să dau eu foc,/ cînd aveam 20 de ani şi/ eram studentă la Litere/ şi credeam că realitatea e un fel de/ literatură prost scrisă./ Cînd iubeam penibil un bărbat/ însurat şi cinic” etc. Dar epopeea (şi ea una eroi-comico-satirică, în felul ei) nu va asuma decît mediat scenariul biografic (de un fabricat în convenţie biografistă e vorba, nu de altceva, fireşte). De la premisa „realistă”, poema sare de îndată în fantezie şi fantezism dezlănţuit (şi pe bună dreptate a zis Alex Goldiş – în Vatra, nr. 9-10/2011 – că de un „fantasy textualist” e vorba) şi începe să proceseze în vervă strictă un episod cu locatarii stranii din str. Progresului nr. 7. Semnele „realităţii” ca referent (re)apar peste tot, dar ele devin ancore vagi sub presiunea euforiei inventive care mută totul într-un spectacol cu motor dimovian. Mai consistentă decît realitatea „exterioară” devine cea lăuntrică, ale cărei partituri întrerup fantazarea (scriitura e, desigur, premedit polifonică) şi juisanţa ludică şi pot fi decupate şi revelate printr-o simplă operaţie de psihanaliză poetică: „EA/ Nu era o prinţesă închisă în turn,/ ci o fetiţă închisă în baie/ ta-ta-ta-tata/ a luat cheia cu el, a stins lumina/ şi a dat furios cu piciorul în uşă/ apoi a plecat definitiv şi pentru totdeauna/ să joace şah vreo două ceasuri prin vecini/ pic-pic-pic robinetul plînge, nu ea” etc. Nonşalanţa cu care sînt executate aceste partituri anamnetice ale traumei, de-structurarea lor parodică sau doar ironică, nu face însă decît să prezerve o anumită linie ocult dramatică şi să asigure poemei o alternanţă între vervă şi elegie. De o astfel de dialectică între gravitatea punctuală (dată ca ilegală, subversivă şi „involuntară”) şi verva continuă poema pare să dispună structural, dar şi linia dramatică e copleşită de cea euforică – iar de la o vreme chiar strivită. Sînt, aşadar, două premise „structurale” – cea confesivă, biografistă, şi cea de gravitate – care, dacă nu dispar din ecuaţie, sînt, oricum, marginalizate de vervă. N-aş zice că în folosul poemului, care se lasă astfel ocupat doar de juisanţa compoziţională şi-şi restrînge registrele. În atmosfera de nonşalanţă şi spontaneitate în care se consumă toată „epopeea”, premeditarea acestor alternanţe ar fi devenit, probabil, vizibilă numaidecît – dar cum Crista Bilciu a făcut „nevăzute” şi alte lucruri, fără a le lăsa să dispară, ar fi găsit în mod sigur o cale de a menţine tensiunea „candidă”, chiar dacă ea ar fi devenit din reţetă.

Retorica spontaneistă vine, fireşte, să acrediteze şi să acopere „autenticitatea” celor declamate, căci şi Crista porneşte de la ideea potrivit căreia poezia e datoare să rezulte viaţă imediată. Altminteri însă, tot ce rulează aici sînt invenţiuni fictive, legate între ele de o frenezie fals-narativă. Lirismul, atît cel legal, cît şi cel clandestin, survine pe o tramă epică parodică, iar „faptele” se precipită pînă la ameţeală şi se încîlcesc pînă la confuzie. Ritmul acesta „epic”, dimovian, nu e însă decît grila pe care se desfăşoară epica propriu-zisă a imaginaţiei, care e una de natură intertextuală, căci Crista scrie cu antologia poeziei române ştiută pe dinafară. Inventivitatea ei, pe cît de genuină, e tot pe atît de „relaţională” (nu neapărat livrescă) şi nu cred să existe pasaje care să nu trimită la fondul literar. Un simţ al inventivităţii parodice – dar şi al parodiei de prozodii şi formule – pare deprins de-a dreptul de la Cărtărescu („era un individ mărunţel,/ cu capul mare şi rotund,/ cu mustăţi săseşti,/ cu dinţi galbeni/ şi ochelari de soare peste ochi galbeni/ cu un costum prea mare, dar elegant,/ cu pantofi prea mici, dar de lac,/ cu manşetă,/ cu borsetă,/ care se juca nervos cu o brichetă,/ cu un gîndac ce i se urca pe cravată,/ cu degete fine, de fată” etc.) şi investit în combustibil pentru vervă. Nu e nici un efort ca de aici Crista să sară pînă la „cîntecele” candid-dramatice inserate în poezia lui Ion Mureşan („Fetiţele mici trebuie închise în locuri strîmte/ trebuie zidite/ aduse jertfă Tăcerii/ altfel/ le cresc sîni în tot felul de locuri ruşinoase./ Trebuie săpate gropi pentru fetiţe/ ele trebuie plantate în întuneric” etc.) – ca semn că poate străbate tot spectrul formulelor optzeciste şi că starea ei de „inspiraţie” e una aluzivă. Cu condiţia să nu piardă ritmul acesteia, textul e lăsat s-o ia în toate părţile, stimulat de un soi de fals onirism, astfel încît, în fulguraţiile pur imaginative, bate la marginile suprarealismului. E însă doar un suprarealism tolerat de inteligenţă, căci ea conduce, deşi poemul, odată pornit, pare fără mecanic (şi tocmai de aceea, cam ca la Dimov, oprit sau întors cîteodată brusc). Poem cu fabulă – şi uşor şi greu de povestit – Poema desnuda e, deodată, o fantezie de vervă şi o vervă de fantezie.


Alex Goldiş zice că „dacă nu va fi reţinut drept cel mai bun volum de debut al anului, Poema desnuda a Cristei Bilciu poate fi clasat în mod sigur la cele mai interesante noi apariţii.” Poate că, tocmai datorită faptului că e atît de interesant, are şanse să fie şi cel mai bun.





Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...