luni, 5 decembrie 2011

Azi la ora 18, la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti!

Dragii mei, până acum POEMA DESNUDA a împărţit bezele prin Târgu-Mureş (unde a băut o cafea scurtă la Universitatea "Petru Maior" cu Al. Cistelecan şi Cornel Moraru şi s-a lăsat mângâiată pe creştet de Dumitru-Mircea Buda şi Cristina Timar, s-a lăsat citită de Nicu Mihoc la Teatru 74, apoi  s-a lăfăit la braţul lui Florin Iaru şi Cosmin Ciotloş prin Gaudeamus. Iată că a venit momentul să primească şi ea buletin de Bucureşti.
Săriţi peste metafora asta, toată noaptea nu am dormit, am ţinut locul unui elf din suita lui Moş Crăciun (care vine diseară)...Astăzi e, cu alte cuvinte, lansarea oficială în capitală, la Uniunea Scriitorilor. Ce se va întâmpla mai exact:

La ora 18, la USR, în Sala de Oglinzi, se va lansa în prezenţa traducătorilor (George Volceanov, Violeta Popa şi Horia Gârbea), volumul W. Shakespeare, Opere (vol. IV), apărut recent la editura Paralela 45. Apoi clasa de actorie (anul III) a d-nei Olga-Delia Mateescu va prezenta un spectacol-lectură format din fragmente din "Vis de-o noapte-n miezul verii" (traducere Horia Gârbea).

Apoi va urma lansarea POEMEI DESNUDA, prezentată de dl. Gârbea. Mai vechii mei colaboratori, actorii Anda Saltelechi, George Creţu şi Simona Vlad-Sabie vor prezenta un mini-spectacol lectură de 15 minute din capitolul al doilea al cărţii.

S-a anunţat că vor urma discuţii critice - cel puţin aşa sper.

Vă aştept cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...